Ritmul modern de viață nu ne mai lasă timp pentru emoții. Ne îmbolnăvim, suportăm intervenții chirurgicale, pierdem persoanele dragi, ne ciocnim cu situații de stres la serviciu – și fără a reuși să trecem peste toate acestea, iarăși alergăm înainte.

Dar într-un asemenea laborator unic precum este organismul nostru, nimic nu trece neobservat. Fiecare emoție amânată undeva într-un colțișor, fiecare moment de suferință se transformă în încordare musculară, care își dă de știre printr-o elementară durere fizică. Pentru foarte multe persoane ce duc un mod de viață modern, durerea a devenit condrumeț permanent. Au fost inventate o mulțime de analgezice, pe care le înghițăm deja din obișnuință. Însă vine un moment când acestea încetează să mai funcționeze – durerea obine victorie. Cum procedăm?

Omul mic în fața unei dureri mari

După răspuns am mers la clinica Neuromed Sf. Luca – o perioadă îndelungată de timp aici activează cu succes un medic osteopat. Fondatorul acestui domeniu al medicinii, chirurgul american Andrew Taylor Still, spunea că osteopatul este inginerul organismului uman, care îi regulează toate sistemele acestuia, astfel fiind învinsă boala. Un asemenea inginer este Igor Scobioală, medic-neurolog de categorie superioară, osteopat, medic sef a clinicii Neuromed Sf. Luca.

 – Doctore, spuneți-ne, ce ar putea face omul pe care boala l-a învins? 

Să meargă la medic. Să nu amâne vizita pentru «mai târziu». Despre aceasta vorbesc toți medicii, dar, nu știu din ce motiv, puțini sunt cei care ne aud. Oricum – veniți la medic. Dacă persistă durere – mergeți la osteopat.

 – Prin ce se face deosebită osteopatia? 

Osteopatia este o formă de terapie manuală, deoarece medicul lucrează cu mâinile. Dar este diferită de alte tipuri de manipulări, prin faptul că medicul lucrează nu doar la nivelul corpului, dar și a stării psiho-emoționale a omului. Adică, în primul rând se determină în ce stare psiho-emoțională este omul.

 – E posibil? 

Desigur! Această informație ajută să înțelegem de ce a apărut boala respectivă, de unde s-a luat. Nu voi spune nimic nou, dar foarte multe boli, patologii apar de la stres. Tensiunea, ritmul frenetic ne afectează negativ, din păcate. Prin urmare, 80% dintre pacienții noștri sunt oamenii care vin din cauza stresului, iar acesta generează boli. Medicul își realizează activitatea cu mâinile și identificând cauza principală a durerii, acționează pentru a o elimina. Doar dacă doare, de exemplu, spatele – aceasta nu înseamnă că problema e anume acolo. Uneori aceasta poate veni de la cavitatea abdominală, deoarece persoana a suportat, spre exemplu, intervenții chirurgicale complicate și există adeziuni. Pot fi probleme de picioare, dar doare spatele. Sau, de pildă, durere de cap. Omul se plânge de dureri de cap, însă omul are ceva la vizica biliară. Uneori pacientului îi este greu să înțeleagă de ce se întâmplă așa, însă organismul nostru este un mecanism complicat.

 – Prin ce se deosebesc manipulările efectuate de osteopat de cele ale masorului? 

Medicul lucrează cu mușchii mai profund, nu superficial, cum se face în timpul masajului. Osteopatul acționează la nivelul ligamentelor, celor mai mici structuri musculare – există chiar un concept precum legaturi miofasciale. Spre exemplu, mușchii încordați ai spinării pot cauza probleme cu vederea. Deoarece există legătură cu mușchii mici, care mișcă globul ocular. În organismul nostrui totul are legătură reciprocă. Medicul osteopat nu vindecă boala, ca pe un simptom, ci determină și înlătură rădăcina problemei. 

Învață pentru a învinge

 – Dvs. sunteți medic neurolog de categorie superioară. Cum ați devenit și specialist în osteopatie? De ce ați ales anume această ramură a medicinei? 

Posibil a fost o întâmplare. Deși eu consider că nimic nu are loc din întâmplare. Fiind neurolog-vertebrolog, desfășurându-mi activitatea am observat că nu întotdeauna problema pacientului poate fi soluționată complet. Omul face tratament medicamentos, kinetoterapie, fizioterapie, în calitate de medic fac tot ce-mi stă în putere, dar rămân anumite deficiențe și, la început, nicidecum nu poți înțelege care este cauza. Rămâne rigiditatea în mișcare, efectul nu este absolut. Aceasta m-a determinat să mă interesez, să citesc articole la tema osteopatiei și m-am gândit: iată acele cunoștințe care-mi lipsesc. Acasă nu aveam de la cine învăța, a trebuit să plec la Kiev pentru a obține experiență. Deși nu pot spune că am urmat tot – mai am multe de învățat.

 – Ați reușit să obțineți acel rezultat pe care vi l-ați dorit? 

Da, pot spune cu încredere. Începând să aplic acele tehnici pe care le-am asimilat, în sfârșit am văzut succese reale. Mai mult chiar, acum, de exemplu, pacientul se adresează cu o durere severă și prin literalmente câteva mișcări – simte o mare ușurare, până chiar la aceea că durerea dispare totalmente. Dar faptul ca nu mai ai la moment durere nu inseamna ca problema a fost soluționata, cura de tratament poate include si masaj si tratament medicamentos, totul este individual. Pur și simplu acum poți salva pacientul de durere și suferință mult mai rapid și efectiv. Doar, însăși procedurile nu sunt deloc confortabile, de cele mai multe ori dureroase. Cura de tratament poate include acupunctură, care foarte bine relaxează mușchii și calmează psihicul.

 – Iar cura de tratament propriu-zis de osteopatie reprezintă proceduri zilnice? 

Nu, se efectuează o dată la 5-10 zile, trebuie să oferim organismului timp pentru a se adapta. Astfel încât corpul singur să-și pună la loc mușchii, fasciile, tot ce a fost încordat, răsucit, blocat. De regulă, sunt suficiente trei proceduri. Maxim – 5, în cazuri foarte complicate – 7, dar aceasta extrem de rar.

 – Este recomandat și copiilor? 

Da, și este foarte eficient – începând cu vârsta școlară, mai mici nu. Bineînțeles, manipulările efectuate copiilor diferă de cele pentru adulți, dar copiii și au alte tipuri de patologii. Cu ce probleme se adresează de obicei copiii? – Scolioză. Mama observă că spatele copilului nu e dreaptă, dar noi vedem tulburări mai mari – și la pelvis, și la genunchi. Cu ochiul liber e destul de dificil să observi aceste probleme. Și nu întotdeauna sunt de vină rucsacul sau banca. Multe patologii vin de la o vârstă timpurie, anumite boli suportate, traume în timpul nașterii. La copii efectul este bun, pentru că la ei țesuturile încă nu sunt atât de solidificate.

 – Apropo, femeile după naștere, probabil, la fel sunt pacientele dvs.? 

Frecvent. Mai ales dacă fătul a fost mare, nașterea a fost complicată. Durerea lor începe la nivelul articulațiilor șoldurilor, spate, inițial toate cred că va trece de la sine, dar nu se întâmplă așa. Însă, adresându-se la timp, durerile trec foarte repede, totul se reabilitează.

 – Când trebuie să solicite consult medical o femeie care a născut? 

În cazul în care aceasta simte dureri în zona articulațiilor șoldurilor, la nivelul coloanei vertebrale, nu ezitați să vă adresați cât mai rapid la specialist. Osteopatul va determina imediat dacă este vreo problemă. De foarte multe ori se adresează femei cu dureri în articulațiile umerilor, spatelui, iar cauza acestora se dovedește a fi nașterea prin cezariană. Sau alte intervenții chirurgicale suportate. Cauza – aderențele ce sunt în bazinul mic. În practica noastră am avut un așa caz, când s-a adresat o femeie, care avea dureri peste tot: în genunchi, umăr, spate... Ea locuiește peste hotare, a mers acolo la medic, i s-a spus că are nevoie de operație. Când a venit acasă, s-a adresat la clinica noastră și am depistat că a suportat o intervenție chirurgicală, uterul a fost înlăturat, iar tot bazinul mic era în bride. Și iată acestea îi cauzau niște dureri cumplite. Noi i-am indicat cura de tratament de osteopatie viscerală, pentru a desface puțin aceste bride, a le înmuia, și astfel am obținut ameliorarea stării acesteia.

 – Îmi imaginez ce șoc a avut. 

Da, doar a ajuns până la aceea că pacienta nu putea mâna să ridice. Noi singuri ne mirăm de un asemenea miracol, doar în acest fel se îmbunătățește calitatea vieții, bolnavul nu e nevoit să primească atâtea medicamente! Boala impune oamenii să ia anti-inflamatoare, analzetice. Iar aceasta este deja un buchet de complicații, în principal în tractul gastro-intestinal. Iar durerea nu trece. Bineînțeles, nu putem spune că medicamentele se exclud complet, dar în multe cazuri nu le folosim. În special funcționează bine tandemul osteopatie-acupunctură. Este un duet minunat, pentru că filozofia acestor două metode este asemănătoare.

Vom fi mai atenți la propria persoană

 – Cât de frecvent trebuie să ne adresăm unui osteopat pentru o consultare preventivă, pentru a nu rata momentul?

Dacă simțiți că există o problemă – iar omul întotdeauna simte – adresați-vă. Aceasta dacă este vorba despre adulți. Cât privește copiii, există un plan elaborat de Ministerul Sănătății, care prevede vizita la medicii-specialiști, și acesta este efectiv. Pur și simplu, trebuie să urmăriți foarte atent copilul și la orice manifestare a bolii să vă adresați la medicul de familie. Unicul lucru categoric interzis — să vă auto-tratați. Aceasta se referă atât la copii, cât și la adulți. În niciun caz nu cereți recomandări de la «prietenii cu aceeași nenoricire» de pe internet, pe forumuri etc. Aceasta poate fi nu doar nociv, dar și periculos. Atât noi, cât și colegii noștri, am avut cazuri când bolnavii încercau să se trateze de sine stătător, iar când s-au adresat la medic deja aveau cancer cu metastaze. Doar medicul este capabil să difirențieze durerea și să facă un diagnostic corect, iar apoi să indice cel mai corect tratament.

 – În ce patologii este necesară osteopatia? 

Dureri de orice tip. Inclusiv – dureri de cap, consecințe ale traumelor cerebrale, hernii, boli de articulații, musculare. Stresuri, situații psihoemoționale încordate. Oboseală psihică și fizică.

 – În caz de supraoboseală, mulți aleg să facă cura de masaj. 

Este un subiect aparte, deoarece la masaj trebuie să mergi doar după o consultație la specialist – medic de familie, neurolog, ortoped. La noi de foarte multe ori se adresează pacienți cu comlicații apărute în urma masajului, efectuat la «indicația» proprie. Sau la masori întâmplători. Aceștia nu pot vedea rădăcina problemei și încep să lucreze cu consecințele și uneori, doar înrăutățesc situația. Aceasta se referă și la stațiunile de odihnă din străinătate, care reclamează și promovează activ acest serviciu. Sunt masori minunați, dar mai întâi medicul trebuie să determine când și de ce anume aveți nevoie. Medicul trebuie să fie mentorul dvs. și atunci, prin efort comun, boala va fi învinsă.

P.S.

Ramuri ale osteopatiei:

  • Terapia craniosacrală: se lucrează cu coloana vertebrală, capul, cu scopul relaxării, craniul este legat cu sacrul prin coloana vertebrală. Este un ajutor minunat în cazul traumelor la nivelul capului, tensiunii intracraniene. Medicul redresează circulația lichidului cefalorahidian în direcția normală.

  • Lucrul cu mușchii, articulațiile, sistemul musculo-scheletic.

  • Terapia viscerală. Este important ca fiecare organ să se afle la locul său, să nu fie lăsat. Osteopatul lucrează asupra întoarcerii organului pe orbita sa. Pe lângă aceasta, se lucrează asupra aderentelor, inclusiv în cavitatea toracică, care apar in urma patologiilor inflanmatorii sa u interventii chirurgicale. O regiune foarte importantă — pericardul, care ne învelește inima. Și acesta este centrul nostru emoțional. Lucrul asupra pericardului eliberează omul inclusiv de emoții negative.

  • Eliberarea psihoemoțională. Aceasta la fel reprezintă un set de manipulări, discuții cu pacientul, pentru a înțelege rădăcina problemei, cauza fundamentală a maladiei și înlăturarea acesteia.

Sursă: https://www.semia.md/